O mică lacrimă furată
Suspină-n parcul dat uitării,
Aici a fost cîndva chemată
De-un prim fior al sărutării.

Aici se bucură de viaţă,
Aici ea a simţit iubirea
Cînd norii negri se înalţă
A cunoscut nefericirea.

Aşteaptă singură, îngheţată,
Cu voce tremurînd suspină
Şi slove dulci spre cer înalţă
Unde-i lumina? Vreau iubire.

Unde e prima îmbrăţişare?
Unde e primul „te iubesc”?
Sau cea mai crudă sărutare?
Sau cel mai sincer „te doresc”.

Dar tace cerul, tace marea
Şi orizontul doarme dus
Cu linişte acoperind-o,
Un zeu în şoaptă i-a răspuns:

Tu vrei iubire, vrei speranţă
Multă căldură şi amor,
Doreşti o dragoste pe viaţă,
Dar te grăbeşti încetişor.

Să ştii că aşteptare-i sfîntă
Cînd dragostea este departe
La sigur voi veţi fi alături
Pînă la moarte, după moarte

O mică lacrimă furată
Surîde-n parcul amintirii
Căci a uitat ce e durerea
Ea pleacă capul doar iubirii.